Marea familie de sclavi

Cel mai bine se vede sclavia moderna din afara!
Eu nu mi-am dat seama cit am fost de sclav decit dupa ce am evadat de pe plantatie. Si atunci mi-a luat citeva luni sa ma trezesc, sa pierd tiparul in care eram angrenat.
Incerc sa invit lume la o bere, inclusiv in uichend iar raspunsul e de multe ori „Nu pot, lucrez!”, spus cu un ton obosit, scirbit. Multi dintre cunoscutii mei lucreaza pe un salariu mic spre mediu, doar ca sa nu crape de foame. Tiparul merge struna: serviciu, acasa, serviciu iar in uichend ne spargem ca sa uitam ca peste doua zile iar vom… lucra. Vom lucra ce nu ne place, vom pierde timpul vietii noastre pentru a face bani… altora!
Multi oameni lucreaza operatori in industria automotive, unde fac componente de automobile, automobile pe care nu si le vor permite niciodata! Cine si le va permite? Cei care ii coordoneaza, arendasii cu „biciul”, cei care de fapt… nu lucreaza!
Iluzia ti se impregneaza pe creier inca dinainte de angajare: lucreaza tu si peste citiva ani iti vei permite. Fals! Nu am intilnit operator care sa avanseze mai sus de supervizor, un fel de ajutor mai pirlit de arendas. Chiar si printre ingineri foarte putini ajung in pozitii de sefi, complet logic (sint mult mai putini sefi decit palmasi).
De fapt tot „lucrul” lor se duce inspre marile elite, actionarii corporatiilor si cei care stiu sa invirta banii, pentru a se lafai in lux si tehnologie incepind de la senzori de tras apa la buda, pina la garaje subterane electronice pentru super-masinile facute din lucrul iobagilor moderni.
Lucrurile sint extrem de simple: iobagii moderni sint in general urmasii vechilor iobagi, iobagi care au fost improprietariti in anumite regimuri. Acum iobagii moderni, drogati de tiparul capitalist isi vind inapoi terenurile la arendasi pentru a se muta mai aproape de… plantatia din oras!
E noaptea mintii! Vin in tara noastra norvegieni care cumpara terenuri de vis din ajutoarele lor sociale si se muta pe ele. De ce? Pentru ca pe terenul tau nu exista nici arendasi, nici actionari, nici supervizori. Existi numai tu si palmele tale cu care poti, intr-adevar, lucra! Poti folosi tot timpul vietii tale sa lucrezi terenul ala sau sa inventezi, sa scrii, sa compui, sa… traiesti.
Va marturisesc ca daca as fi avut pamint undeva (l-au vindut ai mei demult inapoi la arendasi) demult eram mutat pe el, cu catel, cu purcel (la propriu). Problema mea este ca, odata iesit din matrice, nu mai pot intra cu sufletul impacat, pentru a face banii aia sa-mi iau teren. E un cerc vicios, care ma roade zilnic. Iar timpul trece…

Published in: on 16 Iunie, 2017 at 9:56 pm  Lasă un comentariu