O vizita la Sf. Gogu

Fratilor, am scapat si io la munte in sfirsit, dupa mai multi ani de sedentarism cronic.
Astfel ca m-am hotarit sa revin cu o excursie bomba (e drept, cu ajutorul nemijlocit al unui amic) si sa patrund fix in esenta spiritualitatii stramosesti, acolo unde arde ea mai tare: virful Gugu!
Cum, n-ati auzit de Gugu? Dati repede un search pe Gug..al, sa vedeti ce n-ati mai auzit: fulgere globulare, energii cosmice de prim rang, lumini psihedelice, un munte intreg care dispare cind simte nevoia de intimitate, pestera lu Zamolxe (unica in Univers), locul unde se aruncau dacii in sulite ca sa moara pentru Zamolxe si locul in care cei mai respectabili oameni de stiinta se duceau sa moara de inima, socati de fenomenele inexplicabile.
Una peste alta, Gugu sta pe primul loc in topul filmelor SF cu si despre daci! Celelalte sint Bucegii cu tunelele lor subterane, Rosia Montana cu cavernele ei luminate, Ceahlaul care e dusmanul numarul unu al lui Gugu aspirant la titlul de Kogaion, etc.

Cum ziceam, am vrut musai sa-l vizitez pe Gugu si sa vad cu ochii mei miracolele ancestrale. Asa mi-am dat inca o data seama cit sint oamenii de creduli si de usor manipulabili.
1. Nu exista absolut nici o dovada ca Pestera lui Zamolxe ar fi fost vreodata altceva decit ingramadirea de bolovani erodati care e acum! De fapt e probabil o grota naturala surpata in prezent, fara nici un fel de urma de interventie umana. Nici o pictura, nici o piatra sculptata, nici o vatra de foc, nici macar un drum pina la ea. Nimic! Un musuroi de pietre dispuse haotic, pe o ridicatura de teren. Si cu o placa de marmura pusa de… gugulani.
2. Virful Gugu este Retezat 2 (si normal, de bine ce e la citeva mii de metri de Retezat). Aceeasi roca cristalina, aceleasi formatiuni de eroziune, aceeasi flora montana, acelasi teren arid, aceeasi vreme capricioasa.
N-am vazut nici o lumina (desi am umblat si noaptea, fara frontala), n-am simtit nici o energie (ba dimpotriva, eram epuizat de la nesomn si drumul lung) si, culmea, Gugu nu s-a ascuns de mine. Probabil era in perioada lui de exhibitionism.
3. Nu exista absolut nici o dovada ca Gugu ar fi fost vreodata vreun punct de pelerinaj sau ceva important in viata comunitatii. Dimpotriva! Gugu este un munte izolat, departe de orice asezare umana, fara cai de acces si chiar fara… poteci! Deci practic „muntele sfint al dacilor” era sublim dar lipseau dacii cu desavirsire.
4. Energiile!!!!
Aici recunosc ca am un handicap major 😦
Mi s-a spus de multa vreme ca sint „blocat” din acest punct de vedere. De fapt, sint un mare nesimtit! Adica nu simt nimic, absolut nimic cind vine vorba de energii esoterice. Sint varza!
Deci noah, la energii nu ma bag, ca nu-s calificat.

Concluzii:
Cu ocazia vizitei la Dl. Gugu, am realizat cite minciuni pot fi debitate (si CREZUTE) de mase! Absolut tot (din punctul meu de vedere, pur rational) ce se scrie in presa despre Gugu este cacat de taur, in traducere „bullshit”.
Problema este ca acest bullshit vine ambalat in forme foarte atragatoare: „cercetatori” fara nume, competente sau institutii acreditate, care dau impresia de oficial si credibilitate (inca n-am reusit sa aflu numele vreunui om de stiinta care a studiat virful Gugu), institutii internationale care masoara si atesta „voltajul” energiilor (bineinteles ca nu exista), nume grele (Zamolxe, dacii) la care vibreaza orice roman anacrono-nationalist, etc.
Cum ziceam, pe mine Gugu m-a lamurit concret si indisputabil, cit neadevar poate fi digerat (si cautat) de oameni. Vreun mistocar a inventat povestile SF despre Bucegi, Gugu si alte trasnai si acum se amuza copios. O gramada de hippioti spiritualisti, cititori de Formula AS(s), practica anual autosugestia si stau pe virful muntelui, incarcindu-se cu energia… soarelui (ca alta nu am simtit).
Dupa mine, singurii care ar trebui sa se mute pe Gugu sint comandourile esoterice anti-reptiliene ale lui Fortuna. Asa cumulam toate aberatiile la un loc si poate scapam de ele, mai ales ca… winter is coming!

P.S.
A nu se intelege ca Gugu nu merita sa fie vizitat! Peisajul este spectaculos, Natura isi dezvaluie acolo fara nici o jena frumusetea-i sublima… si poate tocmai de asta mintea omului, indobitocita de „civilizatie” o ia razna si inventeaza povesti.
E sindromul cunoscut al oricarei religii care incearca sa compenseze fascinatia si neintelegerea prin lipsa ratiunii.

Anunțuri
Published in: on 29 Septembrie, 2016 at 1:10 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://goamanu.wordpress.com/2016/09/29/o-vizita-la-sf-gogu/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: