Poezii de prin liceu (1993)

COȘMAR ÎN BĂTRÎNUL CIMITIR

1. Preludiu

Tristețe. E toamnă, afară-i pustiu

Și picurii bat în fereastră.

Făclia se stinge, e noaptea tîrziu

Iar frigul începe să crească.

Miroase a fum și a proaspăt sicriu,

Un suflet scăpat de pedeapsă

Se-nalță la ceruri, pe veci și eu știu

Că focul din cer e năpastă.

2. Pînă la Epilog

Mă duc cu gîndul, mă cufund,

Nimic în jur nu e întreg,

În față e mormîntul scund

Iar sufletele-n cripte merg.

Se-aprinde totul, e-un infern,

Pămîntul e cuprins de foc,

M-apasă crucile de lemn,

Aș vrea să țip… dar mă sufoc.

––

Se face ziuă, eu tot plîng

Și este frig în cimitir,

În minte-mi sună îndelung

Cuvinte frînte, fără șir.

Privesc cavoul mic și trist,

Pe viața-mi nu mai sînt stăpîn.

Nimeni nu știe că exist,

Sînt un nimic și-am să rămîn…

DICTATORULUI

Mai mult ca perfect, mărețul stăpîn

Se crede deștept, se crede imun.

Îi minte pe toți, copil sau bătrîn,

E marele hoț, e zeul păgîn.

Văzîndu-i plîngînd el rîde nebun,

E-un vierme flămînd în fructul cel bun.

Aproape perfect, el, crudul stăpîn

Se crede deștept, se crede imun.

LA BISERICA CEA VECHE

La biserica cea veche

În altarul prăfuit

Stă Hristosul pe-a lui cruce

De rugină-acoperit.

Vîntul prin unghere urlă,

Totul e mucegăit,

Chiar și crucea de pe turlă

A căzut și-a putrezit.

Spre biserica cea veche,

Pe drumeagul părăsit

Un bătrîn într-o ureche

Se închină umilit.

PĂMÎNT

Bucată neagră de țărînă,

După a vieții suferință

I-adăpostești ca și o mumă

Pe cei ce trec în neființă.

Scăpați de cele prea-deșarte,

Au pumnii strînși a neputință

Chiar și acuma, după moarte,

De parcă-ar mai avea voință.

Ești cea din urmă grea sentință

A trupurilor ce se-adună

Și cea din urmă biruință,

Bucată neagră, boț de humă.

SFÎRȘIT

E-aici, pe aproape,

Războiul atomic

Pășește prin noapte

Cu rînjet sardonic.

Se-aude cum urlă

Și fluieră vîntul

Iar bombe, cu ură,

Cum mușcă pămîntul.

Trecînd peste toate

În giulgiul demonic,

E iarnă și moarte

Războiul atomic.

E-o mare de ruguri,

Sfîrșitu-i aproape,

Cadavre și tunuri

De flăcări sînt luate.

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 14 Decembrie, 2013 at 9:36 pm  Comments (3)  

Jurnal de protestatar

9.12.2013
Mers de dimineata in satul X pentru a ne intilni cu proprietarii nemultumiti de instalarea cablurilor pentru prospectiuni pe terenurile lor. Grup mare, 2 televiziuni, presa. In sat… nimeni, desi ieri ni s-a promis ca oamenii revoltati vor iesi. Probabil au fost speriati de cuvintul ”presa” si anesteziati de banii primiti de la firma de prospectiuni a lui Tender. Dupa o joaca de-a scunsa, cu celularul la ureche si televiziunile dupa noi am abandonat cautarea proprietarilor care se aflau peste tot… dar niciunde.
In lipsa de ceva mai bun am vorbit cu primarul, in timp ce Prospectiuni SA nu dorea decit sa munceasca, intinzind cabluri la greu si refuzind orice dialog. Cu primarul am avut primul deja-vu al zilei: ”mai copii, nu are rost sa va opuneti, oricum fac ce vor”, ”cine va credeti voi”, ”Romania este o tara furata de mult”, etc.
Am plecat dezamagit, insotit de mormaiturile in barba ale celor de la presa, care au ars benzina de pomana. Nici un cablu taiat, nici un protestatar isteric si nici un taran snopit in bataie de jandarmi.
Ajuns acasa, suna telefonul. Parintii: ”Iar ne-ai facut de rusine! Iar ai aparut in ziar! Cind vei intelege ca NU ARE ROST CE FACI? Cind vei intelege ca TU SI MINA AIA DE OAMENI IDEALISTI NU CONTATI? Vrei sa infunzi puscaria? Vrei sa fii omorit in bataie?” etc.
Ma pun pe net! Imi exprim o parere. Printre primele comentarii primite, apare bineinteles celebrul ”Ciinii latra, caravana trece. Te agiti de pomana! Doar nu te astepti sa te asculte cineva. Majoritatea dicteaza.”
Merg la bere, epuizat, cu grupul de activisti. Nici ceilalti nu aratau mai bine ca mine, dupa 3 luni de proteste, actiuni, evenimente, agitatie si nervi. Apare cineva care a fost la Pungesti, vizibil inca in stare de soc, si ne informeaza despre lagarul de concentrare de acolo, batai, abuzuri, intimidari, violente si, mai presus de toate, hotarirea unor indivizi care de doua luni refuza sa devina abrutizati de lacheii unui stat corupt pina in maduva. Imi repet a mia oara ca ”fac ceea ce trebuie si nu am voie sa cedez”, apoi adorm chinuit.

10.12.2013
Pe la ora 14 primesc un telefon: ”Legea minelor a fost respinsa. O mina de protestatarii de la Cluj si Bucuresti au ocupat citeva institutii publice si nemernicii care ne conduc au cedat.”
Pe la ora 17, dupa o sticla de vin si o discutie cu colegii din Timisoara, m-am pus sa scriu acest articol.
UNITI SALVAM!
NU CEDAM, NU CAPITULAM!

Published in: Fără categorie on 10 Decembrie, 2013 at 8:12 pm  Comments (1)