Tineretul Che-rchelit

Mare club cu nume revolutionar in Timisoara. Inauntru picturi revolutionare, afise revolutionare care imita grafica propagandei socialiste din america latina, citate revolutionare mobilizatoare. Muzica nu chiar atit de revolutionara.
O multime de tineri imbracati in tricouri cu tematica revolutionara. Stele rosii cu 5 colturi la tot pasul, Che Guevara si mitraliere cu trandafiri infipti pe teava. Aparent, tinerii din Timisoara s-au hotarit sa formeze o adevarata armata de guerrilla, pregatita sa dea in cap capitalismului…
Aparent! Toti clownii astia nu fac decit sa dea din cur pe o muzica mediocra, sa bea bere scumpa si apoi sa vomite prin WC-uri, inainte de a-si duce acasa gagicile catarate pe tocuri inalte, incercind sa le futa.
Nici macar UNUL dintre ei n-am vazut la proteste 😦

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 28 Septembrie, 2013 at 4:27 pm  Lasă un comentariu  

Dimineața revoluției generației care nu mai vrea să fugă

1239766_591263937586110_1489690976_n

8 septembrie 2013 – o duminică însorită, perfectă pentru o plimbare prin oraș! Eu am ales să îmbin plăcutul cu utilul și în timpul plimbării să agit și un PET plin de pietricele în timp ce răcnesc ”Uniți salvăm Roșia Montană”. Face bine la tonus și la coloana vertebrală!
În Piața Operei, alții ca mine! Într-un timp relativ scurt promenada se umple iar zgomotul aspru al PET-urilor devine un zumzet constant, agresiv. De undeva apare o portavoce care imprimă ritmul vocilor acompaniate de pietricele.
”Solidaritate!”
Mai curând decât mă așteptam mulțimea pornește spre primărie, unde se află galeria Poli. În timp ce străbatem piata, de la Operă până la catedrală, realizez înfiorat cât suntem de mulți. Este cel mai serios protest la care am fost vreodată!
Cum dăm colțul spre primărie, se întîmplă alt lucru nemaivăzut: lumea năvălește de pe trotuar în mijlocul străzii, de parcă asta și-ar fi dorit toată viața. Cei din galeria Poli s-au pus pe caldarâm în mijlocul străzii și scandează ”S-a dat șpagă barosană pentru Roșia Montană”. Într-un minut strada din fața primăriei e umplută ochi pe ambele sensuri de peste 2000 de oameni. După o scurtă perioadă în care ne folosim la maxim corzile vocale, o luăm înapoi spre Operă pe lângă Liceul de Arte. Ajungem pe pietonală, unde avem o surpriză. De fapt îmi dă impresia că surpriza e a celui care a vrut să ne facă surpriza: primarul Robu. Deși a venit însoțit de presă, cu escortă, e copleșit. Mulțimea îl ia imediat în primire și cred că e imposibil să se înțeleagă ceva din interviul pe care l-a dat televiziunilor.
”Ne dați corupție, vă dăm revoluție!”
Punctul final: Piata Unirii! Ansamblul nostru pseudo-folcloric de bucium si tobe isi ia locul deja traditional lângă monumentul Sfintei Treimi. 2000 de oameni îi acompaniază cu PET-uri și fluierături, formând un cerc destul de larg în jurul lor. În mod normal, ăsta ar fi momentul în care ar trebui să vorbeasca cineva la microfon. De data asta însă, aleg altă formă de exprimare: îmi dau jos masca de gaze de pe față și rucsacul de pe spate, apoi îmi scot pachetul cortului. E un moment la care visez de cel puțin doi ani de zile, încă de când alți ”hipsteri” au ocupat Wall Street în New York, locul unde stau și cei care se află în spatele Gold Corporation.
Fiind așa un moment important, nu pot face greșeli. Instalez cortul în timp record apoi lipesc rapid pe el cu scotch sigla paginii Occupy Timișoara. Pe partea cealaltă pun un cearsaf cu ”Uniti luptăm pentru Roșia Montană!”. Apoi mă trîntesc pe jos, hotărît să nu mă las ridicat de nimeni!
La început mulțimea mă privea curioasă, așteptându-se probabil la un moment artistic. Într-un fel e firesc, acțiunile de tip Occupy sunt cam rare în orașul de pe Bega… Apoi au început să se dumirească. După jumătate de oră a mai apărut un cort. Apoi al treilea. Trei corturi într-o poiană formată din oameni, într-o piată a Unirii!
”Ponta, nu uita, România nu-i a ta!”
Urma momentul critic, acel moment în care mulțimea de protestatari se retrage, încep orele de liniște, se lasă întunericul și joaca se termină sub privirile mustrătoare ale jandarmilor. Încet, încet, rămânem aproximativ 15 oameni, strînși unii în alții, tremurînd de frig. Puțin mai încolo jandarmii par nehotărîți. Cum să trateze cu hipsterii aia care, deși nu mai fac scandal, nu vor să plece? Timp de câteva ore se dă un război mut, între noi și ei. Ajungem fiecare dintre noi la concluzia fermă că nici o amendă nu ne mai poate urni de acolo, de lîngă corturi. Începem să ne organizăm: câțiva pleacă acasă să doarmă, pentru a ne înlocui apoi dimineața. Doi dintre noi pleacă acasă să aducă haine groase. Trebuie să rămânem în Piața! Apar și primele planuri de viitor și primele încercări reușite de consens între noi.
Dimineața la prima oră apare presa. Cearcănele ne sunt pozate, filmate și apoi distribuite tuturor. Dimineața revoluției generației care nu mai vrea să plece din țară… începuse!

Published in: Fără categorie on 19 Septembrie, 2013 at 7:00 pm  Lasă un comentariu  

Eu daca vreau sa fluier, fluier!

1233459_563293880384568_517182668_nTimisoara, Piata Unirii – update
Vreo 14 corturi
Crestem, din toate punctele de vedere. Ne maturizam ca si grup, acceptam responsabilitati, suntem flexibili. Nu ne putem permite sa fim inflexibili, din cauza informatiilor noi primite in ritm de galop. Cel mai greu este sa retinem puzderia de nume noi care apar in fiecare zi 
Lucrurile se misca si in spatele scenei: a venit un jandarm sa ne spuna ca unii dintre noi sunt platiti. A doua zi un membru al politiei locale ne spunea cat de mult ne admira pentru ceea ce facem, cat sunt de diferite protestele de acum de cele dinainte (dpdv al componentei umane)… si ca jandarmul sigur a vrut sa ne dezbine.
Lumea freamata in jur. La info-point se perinda copii, batrani, studenti, oameni trecuti de prima tinerete. Toti au intrebari si nelinisti, dar toti au speranta in ochi si semneaza pentru Rosia Montana.
Uneori sunt coplesit de faptul ca ma simt mic, nu am timp sa asimilez destule informatii. Nu pot ajunge la unele informatii! Stiu ca totul e complicat, ca un protest nu rezolva componenta oculta (probabil Isarescu si bancherii lui internationali), ca totul pare fara de speranta, dar mai stiu de asemenea ca ceea ce fac e BINE! Si ca altii, de prin alte parti ale globului fac acelasi lucru: lupta impotriva celor ce s-au obisnuit sa nu lupte nimeni impotriva lor, impotriva celor ce se cred intangibili, impotriva emanatiilor unui sistem pagubos, axat doar pe profit si lacomie. Lumii nu ii mai este frica, lumea incepe sa constientizeze puterea unui 99% iar fortele de represiune s-au saturat si ele sa roada oase de la masa stapanilor. Mai mult, chiar daca vor primi pana la urma si cotlet, nu vor uita ragaiturile si rasetele batjocoritoare cu care stapanii au gratulat orice strain de cercul lor.
Din pacate inca mai exista oameni dezorientati, manipulati si comozi, oameni care refuza sa inteleaga ca ”Jos capitalismul” nu inseamna neaparat comunism statist ci inseamna doar… jos capitalismul. Adica dorinta unui sistem mai bun, perfect posibil! Mai exista oameni care cred ca anarhie inseamna haos (de fapt inseamna ”fara conducatori”). Mai exista oameni care cred ca daca ei s-au obisnuit sa fie exploatati si mintiti de catre corporatii si in schimb primesc bani ca sa traiasca decent, toata lumea poate trai decent. (Acei oameni care sustin ca lor le este ”bine” in capitalism, exact asa cum unei oi ii este ”bine” la stana.)
Mai exista oameni care nu cred in principiul actiunii si reactiunii (orice actiune naste o reactie, indiferent cat ar fi de mica) si care, desi stiu ce se intampla afara, prefera sa stea in case inselandu-se ca ”nu se poate face nimic”. Mai exista indivizi suficient de comozi (sau inconstienti) incat sa creada ca masele din strada vor rezolva problema si fara ei. Toti acestia se vor trezi pana la urma! Nu exista alta cale!

Published in: Fără categorie on 18 Septembrie, 2013 at 1:44 pm  Lasă un comentariu  

Camasi de forta pentru anarhisti!

Proteste pentru Rosia Montana. Pentru oprirea exploatarii gazelor de sist. Pentru natura!
Zeci de mii de oameni isterici, din toata lumea, au iesit pe strazi, in loc sa stea in case si sa semneze petitii pe net. Pancarte fel si chip: pentru Rosia, impotriva gazelor de sist, pentru protejarea naturii… Citiva inconstienti insa nu se multumesc sa cerseasca autoritatilor sa nu mai faca ceea ce fac de obicei: sa corupa, sa minta, sa fure, sa-si vada doar de interesul personal.
Citiva inconstienti au adus pancarte total iresponsabile: jos coruptia, jos guvernul, jos corporatiile care exploateaza resurse (umane si naturale).
Deja se da in politic! Pai ce au istericii aia cu politica? Sau cu oamenii politici? Sau cu marii afaceristi? Doar e suficient sa le cerem niste lucruri simple, fara mare tam-tam, si ei, alesii nostri, ne vor asculta, ca si pina acum, ca doar asta e menirea lor, nu? Pentru ca sa perturbi un echilibru precar, o democratie fragila obtinuta cu atitea sacrificii?
Ba mai mult, niste persoane cu afectiuni nervoase, patologice, niste paranoici dementi, au mers si mai departe: jos sistemul, jos capitalismul, jos dictatura corporatista si marii bancheri! Ceea ce putea fi o demonstratie draguta, pasnica, s-a transformat intr-un cosmar! Teava s-a spart si in strazi au navalit tot felul de elemente certate cu legea, unele chiar scapate de la balamuc: ANARHISTII!!!!
In Timisoara au fost doua steaguri anarho-comuniste! La Cluj au fost chiar mai multe. Au aparut si in Bucuresti. Ca o tumoare maligna peste multimea nevinovata, care nu vroia decit apa curata si un loc linistit cu verdeata. Spectrul lor infiora, violenta culorilor (rosu si negru) la fel. Toata lumea stie ca rosul este culoarea infioratorului comunism, regimul care a dus la moartea in chinuri a mii de oameni si la abuzuri teribile. Ba chiar si a nazismului, fratele lui de crime si atrocitati. Negrul – culoarea mortii neiertatoare, a haosului, a noptii si a intunecimii mintii.
Inimile oamenilor de bine au tremurat! Usile gospodinelor si a barbatilor cu scaun la cap s-au inchis discret, cu teama. Doar inconstientii aia din piete, in viltoarea scandalului si a adrenalinei generate de protest, i-au ignorat. Dar nu ai cum sa treci cu vederea prea mult un astfel de flagel. Dovezile au ramas in ziare, in poze pe Facebook si chiar in camerele foto ale naivilor care nu stiau ce-i asteapta… anarhia pindeste Romania!
Cine sint acesti avortoni anarho-comunisti? Pai sa incepem cu anarhismul. Anarhismul pleaca de la ideea infioratoare ca un om se poate reprezenta cel mai bine singur. Nu are nevoie de cineva care sa-l conduca. Poate lua decizii cu mintea lui proprie si e mai bine sa isi asume el responsabilitatea propriilor actiuni, decit sa dea vina pe altii. E mai usor sa iei tu insuti parte la deciziile care te privesc, decit sa incredintezi aceste decizii altora. Cum le-a venit acestor indivizi defecti aceasta idee exotica? E inexplicabil, de bine ce sistemul statist (Statul) s-a dovedit atit de atent la doleantele cetatenilor. Mai mult, e dovedit ca orice om, ajuns la putere, se comporta perfect echidistant fata de ceilalti oameni si cauta sa nu profite deloc de pe urma lor!
Deci schizofrenicii astia de anarhisti nu vor conducatori! Ei bine, problema e ca oamenii sint niste fiinte sociale. Nu e deloc firesc ca intr-o societate, grup, comunitate, sa faci ce te taie capul. Eh, aici deja intervine cruntul sistem comunist!
Anarho-comunistii s-au gindit, in nebunia lor, sa pastreze principiile comuniste (care tin cont de comunitatile umane) intr-un regim anarhist. Practic s-au gindit ca ar fi mai simplu ca lumea sa-si dezvolte o constiinta civica/sociala care s-o ajute sa traiasca in pace, in comunitati armonioase. Sa fie constienti de importanta fiecaruia in sinul societatii. Sa nu iroseasca resurse aiurea, sa imparta mijloacele de productie, nu sa le tina inchise doar pentru ei (de exemplu sa-si procure mai multe familii un tractor, ca sa nu investeasca fiecare intr-unul, apoi sa-l foloseasca cu rindul si sa aiba toti grija de el). S-au mai gindit si ca in locul unui dictator, al unui partid sau al Statului format din reprezentanti alesi de o majoritate, sa incerce ca fiecare om sa fie multumit, prin decizii luate de comun acord. A aparut ideea oribila ca toti oamenii au drepturi si sanse egale, deci toti oamenii trebuie sa participe la luarea deciziilor importante pentru ei. Si mai mult, niciunul sa nu fie nemultumit. Se numeste ”consens”!
Imediat anarho-comunistii s-au lovit de o problema: cum ar putea face de exemplu colectivizare fortata, inchisori si abuzuri, de bine ce societatea lor e lipsita de o autoritate care sa impuna asta, singura autoritate fiind bunul simt, ratiunea fiecaruia si dorinta de mai bine. Dupa multe tergiversari s-au lasat induplecati si au ajuns la urmatoarea concluzie: colectivizarile se vor face voluntar, inchisori nu prea vor exista iar abuzurile se vor rezolva prin educatie. Nimeni nu va fi obligat sa fie anarho-comunist!
Din fericire primele experimente anarho-comuniste de acum un secol au fost inabusite in singe. N-au fost lasati nici sa respire mai mult de un an de zile, in Spania 1936 sau in Ucraina 1918. Desi milioane de persoane si-au dorit anarho-comunism, desi le-a mers bine timp de un an de zile, am avut noroc: capitalistii impreuna cu bolsevicii i-au macelarit aproape pe toti. Caci altfel ce ajungea lumea asta? O jungla!
Acum e la moda alta gaselnita diversionista: anarho-pacifismul. Chestia asta e si mai cumplita: oamenii nu se mai lupta cu capitalistii si cu Statul, ci pur si simplu se lasa macelariti, fiind constienti de rolul lor malefic in natura! Astfel ei spera sa atraga atentia oamenilor ca orice conflict armat e inutil si ca orice violenta este un abuz!
Anarho-comunistii pacifisti (sau ne-pacifisti, ca mai sint si din astia de-si spun Antifa si lupta impotriva fascismului biruitor) au ajuns o plaga in orice manifestatie stradala dintr-o tara democratica. De prea mult bine, din lene fizica si mintala, au ajuns sa ne sufoce cu steagurile lor de prost gust, sa ne ameninte existenta cu grohaiturile lor abjecte despre ”libertate”, ”solidaritate” si ”egalitate”. Scirbos!
Ca atare, eu ma declar bolnav incurabil si cer sa mi se puna camasa de forta, fiind un anarho-comunist pacifist! Sau macar sa mi se sparga capul la urmatoarea manifestatie, cu propriul steag pe care il voi flutura! Doar astfel putem apara capitalismul fascist! Si sa ne autodistrugem ca specie!

Published in: Fără categorie on 3 Septembrie, 2013 at 4:46 pm  Comments (1)