Cu Dumnezeu in tren

Trenul Cluj-Timisoara. Eu si inca doua babe in compartiment (ca de obicei, studentele frumoase, dornice de-o aventura, primesc bilet in alta parte).
Una de 60, alta de 71 ani. Aia de 71 a fost telefonista. Vorbeste tare, surda, dar si constienta de puterea pe care i-o confera virsta ei. Din doua in doua minute il pomenesc ambele pe dumnezeu: ”a dat domnul”, ”doamne-ajuta”, ”numai dumnezeu stie”, etc. Din cind in cind isi baga si dracul coada: ”sa-i ia dracu”, ”duca-se dracului”, etc. Tot din cind in cind ambele se opresc, la semnul uneia sau alteia, depinde pe ce parte a trenului apare o biserica sau o cruce mare, iau o postura de adinca durere sufleteasca (copiata din expresia icoanelor pe care le poarta in portofele, pe linga putinii bani) si isi fac cruce cu gesturi largi, teatrale si molcome, pentru ca apoi expresia sa li se schimbe instantaneu in functie de subiectul ramas in aer.
Atent la maxim, invat doua lucruri:
1. Marimea conteaza! Crucea se face doar la vederea catedralelor sau a crucilor uriase din neon postate pe dealuri. Bisericile normale sau cele de lemn nu sint demne de atentie.
2. Impresia artistica este cruciala. Gestul in sine trebuie sa fie facut cu o mutra cit mai afectata, si miscari largi, dureroase, ca intr-o drama muta. Cu fiecare cruce parca mai omoara un Iisus. Crucile rapide si dese nu mai sint la moda. Probabil ca depinde de virsta si cheful practicantului.
La un moment dat, sfatoasa telefonista se ridica si trece repede pe linga mine, iesind pe cordior. Am crezut ca de la atita simtire religioasa e gata sa faca pe ea. M-am inselat! Deschide flexata geamul de pe coridor si arunca afara PET-ul gol de suc ce nu am observat ca-l tinuse in mina. Aproape paralizat, o intreb de ce a facut asta. Pe linga semnele de deasupra fiecarui geam, in care se arata clar ca este interzis sa arunci recipiente pe geam, n-am prins logica gestului. Doar putea fi lasat lejer in compartiment, oricum se facea curat la sfirsitul cursei de catre angajatii SNCFR. Raspunsul ei a fost mirobolant: ”Ce, nu era voie!? Sper ca nu m-a vazut nimeni!”. Asta in timp ce aialalta, mai tinerica, comenta: ”PET-urile se dezintegreaza in 800 de ani…”
Era sa-i raspund: ”Nici macar Dumnezeu nu te-a vazut?”, dar mi-am inghitit greata.
Concluziile se impun de la sine:
1. Prostilor le place de dumnezeu (si invers).
2. Dumnezeu nu da doi bani pe natura, de bine ce ”oile” lui nu sint invatate s-o respecte. Probabil ca Dumnezeu gindeste simplu, ca un cioban mioritic: ”Si ce daca e creatia mea, ma pis pe ea! Duca-se dracului, daca asta vreau eu. Iar oamenii, pe care eu ii iubesc de nu mai pot, sa se duca dracului si ei.”
God Dixit

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 14 Iunie, 2012 at 3:54 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://goamanu.wordpress.com/2012/06/14/cu-dumnezeu-in-tren/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. De erai consecvent, aflai unde era moshul acelor babe. A murit, s-a sinucis, l-a luat dumnezeu la el de langa scorpia de nevasta? Va idee este necesar. Pana si Dracul zace in detalii. Dumnezeu e accesoriul de care se foloseste in exragerea informatiilor… 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: