Testamentul lui Don Quijote

As vrea sa nu mai merg la scoala
As vrea sa construiesc o catedrala
As vrea sa fut o suta de gagici
Din ce in ce mai proaste si mai mici

As vrea sa fur si eu un ban
Sa am o vila si-un Mertan
As vrea manele sa ascult
Sa ma tiganizez mai mult

Sa nu-mi mai pese de natura
Sa-i fut pe toti in cur si-n gura
Sa fiu un egoist si jumatate
Asa cum sint si cei din State

As vrea sa fiu chiar mai nervos
Sa am si eu un os de ros
Sa am o droaie de ”succesuri”
Si-o viata fara intelesuri

Ca o tumoare-as vrea sa fiu
Sa distrug tot ce este viu
Sa nu gindesc, sa nu muncesc
Sa-mi fie lene, s-o belesc,

Sa rid de toti in gura mare
Cind ei se lupta pe mincare
Si din palatul tiganesc
Sa-i scuip cu sete, sa-i plesnesc

Pentru ca sint ca niste oi
Ce nu-si doresc decit… GUNOI

27 iunie 2012

Published in: Fără categorie on 27 Iunie, 2012 at 11:16 pm  Comments (1)  

Cu Dumnezeu in tren

Trenul Cluj-Timisoara. Eu si inca doua babe in compartiment (ca de obicei, studentele frumoase, dornice de-o aventura, primesc bilet in alta parte).
Una de 60, alta de 71 ani. Aia de 71 a fost telefonista. Vorbeste tare, surda, dar si constienta de puterea pe care i-o confera virsta ei. Din doua in doua minute il pomenesc ambele pe dumnezeu: ”a dat domnul”, ”doamne-ajuta”, ”numai dumnezeu stie”, etc. Din cind in cind isi baga si dracul coada: ”sa-i ia dracu”, ”duca-se dracului”, etc. Tot din cind in cind ambele se opresc, la semnul uneia sau alteia, depinde pe ce parte a trenului apare o biserica sau o cruce mare, iau o postura de adinca durere sufleteasca (copiata din expresia icoanelor pe care le poarta in portofele, pe linga putinii bani) si isi fac cruce cu gesturi largi, teatrale si molcome, pentru ca apoi expresia sa li se schimbe instantaneu in functie de subiectul ramas in aer.
Atent la maxim, invat doua lucruri:
1. Marimea conteaza! Crucea se face doar la vederea catedralelor sau a crucilor uriase din neon postate pe dealuri. Bisericile normale sau cele de lemn nu sint demne de atentie.
2. Impresia artistica este cruciala. Gestul in sine trebuie sa fie facut cu o mutra cit mai afectata, si miscari largi, dureroase, ca intr-o drama muta. Cu fiecare cruce parca mai omoara un Iisus. Crucile rapide si dese nu mai sint la moda. Probabil ca depinde de virsta si cheful practicantului.
La un moment dat, sfatoasa telefonista se ridica si trece repede pe linga mine, iesind pe cordior. Am crezut ca de la atita simtire religioasa e gata sa faca pe ea. M-am inselat! Deschide flexata geamul de pe coridor si arunca afara PET-ul gol de suc ce nu am observat ca-l tinuse in mina. Aproape paralizat, o intreb de ce a facut asta. Pe linga semnele de deasupra fiecarui geam, in care se arata clar ca este interzis sa arunci recipiente pe geam, n-am prins logica gestului. Doar putea fi lasat lejer in compartiment, oricum se facea curat la sfirsitul cursei de catre angajatii SNCFR. Raspunsul ei a fost mirobolant: ”Ce, nu era voie!? Sper ca nu m-a vazut nimeni!”. Asta in timp ce aialalta, mai tinerica, comenta: ”PET-urile se dezintegreaza in 800 de ani…”
Era sa-i raspund: ”Nici macar Dumnezeu nu te-a vazut?”, dar mi-am inghitit greata.
Concluziile se impun de la sine:
1. Prostilor le place de dumnezeu (si invers).
2. Dumnezeu nu da doi bani pe natura, de bine ce ”oile” lui nu sint invatate s-o respecte. Probabil ca Dumnezeu gindeste simplu, ca un cioban mioritic: ”Si ce daca e creatia mea, ma pis pe ea! Duca-se dracului, daca asta vreau eu. Iar oamenii, pe care eu ii iubesc de nu mai pot, sa se duca dracului si ei.”
God Dixit

Published in: Fără categorie on 14 Iunie, 2012 at 3:54 pm  Comments (1)