Proiectul INRI – final update

Azi am ajuns la ultimul capitol, capitolul 14. Daca ar fi sa fac o retrospectiva, as putea spune ca in acesti doi ani am invatat o multime de lucruri. Primul ar fi ca ori te apuci de scris, ori te insori, impreuna nu functioneaza 😛

Al doilea: ca sa poti scrie, trebuie inainte sa ai un loc bine pus la punct. Cu instalatori si zugravi care trebaluiesc linga usa ta, nu ai nici o sansa sa scrii romane. Cel mult vreun poem scurt intitulat: „Visul umed al unei bormasini timide”

Nr. 3: Serviciul la stapin este incompatibil cu libertatea scrisului. Ori iti urmezi destinul robotelului corporatist, ori te faci scriitor si te muti undeva unde nu te ploua (de obicei sub vreun pod). In citeva luni asta ma asteapta, asa ca m-am documentat. Stiu toate podurile peste Bega, mai trebuie sa gasesc un bidon de metal si niste carbuni.

4: Ca sa nu mai fiu stresat de punctele 2 şi 3, pot recurge la solutii cu efect temporar: narghilea (accidental cu carbuni neomologati, vinduti de un arab inconstient care emana, carbunii nu arabul, doze letale de monoxid de carbon, astfel incit daca nu mori te doare capul o saptamina) sau cantitati industriale de Pepsi Cola fara zahar, de ajungi sa porti in stomac o sursa permanenta de alanina.

Pentru punctul 1, exista o singura varianta, ghiciti care!

5: Daca vrei cu tot dinadinsul sa te apuci de scris, atunci… FARA ALCOOL! Asta doare infiorator, stiu! De fapt, e cumplit! Din proprie experienta stiu ca daca ai depasit o (1) (una) bere, poti sa te duci linistit sa scrii bloguri. Romane in nici un caz! Cel putin, nu stilul meu de roman. Stiu ca sint tot felul de oligofreni care nu pot „crea” decit daca sint beti sau drogati, dar eu nu le apreciez operele. Decit atunci cind sint in starea respectiva.

6: Daca tot mai aveti curajul sa scrieti, atunci sa va asteptati la o anomalie astrala: noaptea devine zi iar ziua noapte. Prietenii stiu la ce ma refer 😛

Bun, acum sa vedem cum stam:

Am ajuns la ultimul capitol, apoi va urma corectura finala. Intr-o luna sper sa-l trimit la editura. Tot atunci voi posta aproape tot romanul (!) pe acest blog 🙂

Adica primele 12 capitole, din 14. Mi se pare o chestie de bun simt sa nu promit marea cu sarea si sa vada omul daca merita sa ia cartea sau nu. Daca o sa va placa, veti dori si ultimele doua capitole. Daca nu, oricum n-o sa-l cititi pina la capat.

Deci… tineti-mi pumnii, si poate pe unii am sa-i (re)vad la lansare 😉

P.S.

Coperta e o incercare stingace de a mea de acum un an, pe cind vroiam sa mi-l public in regie proprie. „Nazdravanul” e pus la deruta 😛

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 20 Ianuarie, 2011 at 6:22 pm  Comments (8)  

The URI to TrackBack this entry is: https://goamanu.wordpress.com/2011/01/20/proiectul-inri-final-update/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. Ma bucur ca ai reusit, iti urez succes pt ultimele 2 cap si astept sa iasa de sub tipar

  2. succes cu editura mai ales 🙂

  3. Voi avea nevoie de succes, aia e clar, desi se pare ca nu va fi de ajuns. Chiar azi am citit un articol scris de Dan Dobos in care se plinge de cum merg lucrurile in tara lui Base. Se pare ca literatura e doar un hobby costisitor 😦
    @Kitana, nu am reusit nimic inca si mai am doar un capitol 😛 Ma onoreaza ca astepti sa cumperi cartea!
    @Supravietuitori, am sperante mari. Tocmai am citit pe blogul editorului sef ca si el e ateu, deci din punctul asta de vedere sint linistit. Romanul meu a iesit chiar mai militant decit doream, deci probabil va fi saminta de scandal. Eu m-am straduit sa-l fac cit mai impartial, dar chestiile astea nu-mi ies niciodata 🙂 Nu te voi uita cu schimbul ala!
    Se impune o nota, totusi. Chiar daca termin romanul, chiar daca voi fi acceptat de editura, probabil ca va dura multe luni pina sa apara. Asa am inteles ca merg treburile.
    Inca ceva, cum vi se pare pseudonimul „Bogdan Nazdravan”? Suna penibil? Ca mie a inceput sa-mi placa 😀

  4. Nu cred ca dureaza cateva luni editarea ei. Daca suporti tu costurile procesul este rapid. Daca vrei sa obtii fonduri de la o editura … atunci dureaza. Sa inteleg ca tu asta faci? Anyway, iti urez succes! Astept sa apara cartea. Sunt curioasa!
    De ce nu folosesti numele real? Bogdan Nazdravan suna cam jucaus, potrivit pentru un personaj dintr-o carte de aventuri.(no offense, just my opinion)

    • Imi place cum ai tot timpul grija sa nu ma ofensezi. Par eu un tip bosumflat? 🙂
      Nu ma ofensai nici daca scriai propozitia pina la capat, adica o carte de aventuri pentru copii. Ai dreptate ca e un nume cam infantil. Poate imi voi pune numele real pina la urma, desi nu are cine stie ce farmec.
      Adevarul e ca habar n-am ce astept de la editura. Sper sa-mi dau seama din tonul lor cam ce ar trebui sa fac. Ar fi destul de trist sa-mi platesc eu cartea in intregime, pentru ca sint… cum sa spun mai pe ocolite… falit! 😀
      Merci pentru urari, chestiile astea chiar ma fac sa ma simt bine, nu stiu exact de ce 😛

      • Da, nu mi-am permis sa fiu atat de sincera/directa. Seriozitatea blog-ului tau e de vina! 😛
        Daca numele de familie nu are farmec foloseste altul! Mie imi place cum suna Bogdan Andrei. :):P

  5. Daca vrei cu tot dinadinsul sa te apuci de scris, atunci… FARA ALCOOL!
    – NU SUNT DE-ACORD. GRESESTI.
    In curand public Jurnalul Raului, iar asta va sterge orice urma de indoiala asupra acestui fapt.

  6. Iti fac eu coperta adca-mi dai niste detalii. 😉 Mail me.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: